Î sau â?

Deși lucrurile sunt clare de ceva timp, există în continuare nelămuriri în această privință.

DOOM (2005) oferă următoarele indicații:

1. Se scrie î:

  • la începutul cuvântului: înger, învățător, întrebare etc.
  • la sfârșitul cuvintelor: coborî, urî, hotărî etc.
  • în interiorul cuvintelor compuse în care un element începe cu î: bineînțeles (bine + înțeles)
  •  în interiorul derivatelor cu prefixe de la cuvinte de bază care încep cu î-: neînțeles (ne+înțeles), neîndemânatic (ne+îndemânatic), neîncredere (ne+încredere), preîntâmpina (pre+întâmpina) etc.
  •  în interiorul unor nume de persoane sau de localități, pentru că așa sunt înregistrate în documente oficiale: Cîmpeanu, Pîrscov etc.

2. Se scrie â:

  • în interiorul cuvintelor: rândunică, român, evoluând etc.
  • în interiorul cuvintelor în cazul verbelor terminate la infinitiv în coborând, coborâse etc.
  • în interiorul cuvintelor derivate cu sufixe de la cuvinte terminate în : târâtoare, hotărâtor

5 comentarii

  1. Andrei Daniel

    Am sa trec blogul la favorite si asta pentru ca a inceput super si sper sa continue asa.
    La cat mai multe accesari!!!!

    • Cristina Cojocaru

      Mulțumesc! Sper că va fi util.

  2. Anda Dumitrascu

    Aici problema este discutabila! Chiar daca in DOOM explicatia este asa cum ati expus-o mai sus, folosirea lui „â” în interiorul cuvantului a fost un compromis din partea lingvistilor, din cauza coordonatorului DOOM-ului din acea perioada,care nu era din domeniu, asa cum ni s-a specificat ulterior la unul din seminariile de lingvistica de catre Prof Dr. Emil Ionescu, Universitatea Bucuresti. Dumnealui si alti profesori de la catedra de Lingvistica sunt revoltati in legatura cu aceasta problema si folosesc in continuare regula de dinainte. Folosirea lui „Δ chiar si interiorul cuvantului. Ni s-a spus ca aceasta problema , chiar daca folosim î sau â ,nu este gresita. ramane la alegerea fiecaruia.Dar cum puteti explica forma verbului „a fi” indicativ, prezent, pers 1, singular : „eu sînt” ?

    • Trecerea de la î la â în interiorul cuvintelor este discutabilă și a stârnit polemici între lingviști încă de la apariția ei. Ar fi corect din partea dumnealor să ajungă totuși la un numitor comun pentru vorbitorul obișnuit care nu știe decât ce a făcut la orele de română din școală. Dacă specialiștii nu sunt lămuriți, ce le mai putem cere elevilor? Sunt edituri care folosesc în continuare î în interiorul cuvintelor. Excepție fac colecțiile cu specific didactic (manuale, auxiliare etc.)
      În ceea ce privește forma eu sînt, pot spune că e dezastruoasă forma eu sânt. Este acceptată doar forma eu sunt. Consider că trebuie să respectăm ceea ce susțin lucrările normative, discutabile sau nu. E ca și cum ne-am apuca să analizăm legile. Dura lex, sed lex.
      Anda, eu nu fac aici cercetare lingvistică și nici nu impun norme. Asta e treaba specialiștilor. Eu am creat blogul pentru cei care au dileme legate de folosirea corectă a limbii române în aspectele fundamentale, pentru oamenii obișnuiți care nu au studii filologice, pentru elevii care folosesc limba română la întâmplare. Dacă ai observat, nici nu folosesc prea mulți termeni științifici ca să nu ofer informații obscure.
      Cei care au studii de specialitate știu unde să caute și au cu cine să discute.
      Mulțumesc pentru comentariu și te mai aștept pe aici cu mare drag și cu sugestii.

      • Adrian

        Anda Dumitrascu, nu știu ce vi s-a spus despre DOOM2, dar coordonatoarea lucrării a fost Ioana Vintilă-Rădulescu, despre care nu se poate spune nicicum că n-ar fi fost din domeniu. Problema a fost alta: reforma ortografică din 1993, făcută de plenul Academiei Române fără acordul lingviștilor (!), le-a fost băgată pe gît autoarelor DOOM2, pentru că altfel nu primeau blagoslovirea Academiei.

        Cristina Cojocaru, chestiunea grafiei cu î sau â nu a stîrnit polemici între lingviști. A stîrnit polemici între membrii nelingviști ai Academiei și lingviști. În vreme ce membrii Academiei care nu se pricepeau la lingvistică – agronomi, ingineri, sportivi, medici etc. – susțineau că trebuie făcută trecerea la â, pentru a demonstra poporului că s-au dezis de comunism (ceea ce e o prostie, pentru că scrierea cu î a apărut cu mult înainte de comunism), lingviștii susțineau în cor că e o idee rea, nejustificată științific. Pînă la urmă interesul academicienilor de a-și păstra scaunele a fost mai puternic decît orice argument al lingviștilor.

        Apoi greșiți cînd faceți, ca mulți alții, o analogie între limbă și legi. Să faci un dezacord e una, să furi e cu totul altceva. Mai degrabă puteți face analogie între limbă și tradiții. Norma limbii literare nu este nimic mai mult decît un model care ni se oferă cu titlu de exemplu demn de urmat. Fiecare din noi are însă un bagaj de „tradiții” lingvistice, din familie și din zona unde a crescut. Chiar dacă Academia îmi cere să spun „sunt”, eu îmi pun părinții mai presus de Academie și spun „sînt”. Am înțeles care e recomandarea, îi mulțumesc din inimă Academiei că s-a ostenit, dar vreau să-mi vorbesc limba mea, așa cum am învățat-o eu. Și nu cred că mi-o vorbesc chiar prost. Se înțelege fără efort ce spun, nu? Atunci scopul esențial al limbii, comunicarea, s-a împlinit. N-am nevoie de corset.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: